La nivelul județului Bacău, pregătirile privind organizarea și desfășurarea alegerilor parlamentare din 6 decembrie 2020 sunt în grafic, potrivit calendarului stabilit prin hotărâre de guvern.
Toate materialele necesare desfășurării procesului electoral, inclusiv buletinele de vot, sunt pregătite, sunt depuse în siguranță și urmează a fi distribuite președinților Birourilor Electorale ale celor 638 de secții de votare din județ, de către angajații Instituției Prefectului – Județul Bacău, pe trasee deja stabilite și însoțiți de reprezentanți ai structurilor județene de arme, la finalul acestei săptămâni, în preziua alegerilor. Din acel moment, secțiile de votare vor fi sigilate și se va asigura ordinea publică.
Totodată, au fost pregătite și materialele de igienă pentru asigurarea protecției sanitare pentru personalul tehnic, personalul de ordine publică și membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare.
Astăzi, 3 decembrie, s-a desfășurat o ședință comună a Biroului Electoral Județean cu Direcția Județeană de Statistică și Instituția Prefectului – Județul Bacău, reprezentată de subprefectul Narcis Jitaru, în care au fost stabilite măsurile necesare în vederea primirii de la președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare, la încheierea votării, a proceselor verbale și buletinelor de vot, precum și a celorlalte materiale, potrivit unui circuit stabilit astfel încât întreaga activitate să se desfășoare în maximă eficiență și în maximă siguranță, atât pentru corectitudinea procesului electoral, cât și pentru protejarea tuturor persoanelor implicate, cu minimizarea riscurilor privind transmiterea virusului SARS-CoV-2.