Peste 1.850.000 de lei este valoarea pagubelor pe care ploile torențiale din această săptămână le-au produs în comuna Agăș, în special în satul Cotumba. Zeci de case și gospodării anexe inundate, garduri luate de apă, drumuri sătești impracticabile, la care se adaugă suferința oamenilor, acesta este bilanțul fenomenelor meteorologice extreme. Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, cu care am stat de vorbă astăzi, mi-a dat asigurări că oamenii vor primi cât de curând despăgubirile, pentru a elimina efectele inundațiilor și a-și relua un trai normal.