În ședința din luna aprilie a Colegiului Prefectural al județului Bacău au fost discutate aspecte privind conservarea monumentelor istorice, implementarea Programului Național de Cadastru și Carte funciară și amenajamente pastorale

În ședința din luna aprilie a Colegiului Prefectural al județului Bacău, ce s-a desfășurat joi, 26 aprilie 2018, de la ora 11.00, la sala mare a Palatului Administrativ, sub conducerea prefectului județului Bacău, doamna Maricica-Luminița Coșa, împreună cu subprefectul județului, domnul  Valentin Ivancea, au fost discutate aspecte privind conservarea monumentelor istorice, implementarea Programului Național de Cadastru și Carte funciară și amenajamente pastorale.

În cadrul întâlnirii, doamna Simona Drob – director executiv al Direcției Județene pentru Cultură Bacău, a prezentat o situație privind starea de conservare a școlilor înscrise în Lista monumentelor istorice din județul Bacău, doamna Breahnă Pravăț Ionela Cristina – director al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bacău, a prezentat stadiul implementării Programului Național de Cadastru și Carte funciară la nivelul județului Bacău și doamna Simona Barzaghideanu – director executiv al Direcției Județene pentru Agricultură Bacău, a prezentat informații privind  amenajamente pastorale.

Materialele de ședință  pot fi consultate pe site-ul instituției, accesând link-ul: http://www.prefecturabacau.ro/meniu-stanga/grupuri-de-lucru/colegiul-prefectural/.