În ședința comună a Comisiei de Dialog Social a județului Bacău și a Comitetului de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice din data de 30 august 2018 au fost dezbătute propuneri de modificare a Legii Pensiilor

Joi, 30 august 2018, de la ora 09.30, subprefectul județului Bacău, domnul Valentin Ivancea  a condus ședința comună a  Comisiei de Dialog Social și a Comitetului de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice, ședință care a avut ca invitat din partea Ministerului Muncii și Justiției Sociale pe secretarul de stat, domnul Adrian Marius Rândunică. La ședința comună au participat vicepreședintele Consiliului Județean Bacău, domnul Silviu Pravăț, reprezentanți ai Parlamentului României, senator Dragoș Adrian Benea, deputat Ionel Floroiu, deputat Claudiu Ilișanu, deputat Elena Hărătău, parteneri din societatea civilă, reprezentanți ai sindicatelor și asociațiilor de pensionari din județul Bacău.

Principalele modificări introduse de proiectul noii legi a pensiilor au fost prezentate de secretarul de stat  din Ministerul Muncii și Justiției Sociale, domnul Adrian Marius Rândunică, fiind subliniate aspectele esențiale ale acesteia și punctându-se principiile care stau la baza modificărilor: contributivitatea, egalitatea, imprescriptibilitatea și solidaritatea socială.

Reprezentanții confederațiilor naționale ale sindicatelor, pensionarii prezenți, cât și reprezentanții asociațiilor de pensionari au avut prilejul de a formula propuneri de modificare a Legii Pensiilor și de a le transmite direct secretarului de stat din Ministerul Muncii și Justiției Sociale, prezent la ședința comună.

Secretarul de stat din Ministerul Munci și Justiției Sociale, domnul Adrian Marius Rândunică, a adresat tuturor celor prezenți invitația de a transmite mai departe că orice propunere de modificare este binevenită, că acestea pot fi transmise atât direct la minister, dar și prin intermediul Instituției Prefectului județul Bacău, urmând ca acestea să fie centralizate și înaintate ministerului de resort.