La această oră, pe raza judeţului Bacău, se circulă normal, în condiţii de iarnă, pe toate drumurile, carosabilul fiind umed, fără zăpadă.
S-a acţionat cu material antiderapant pe toate drumurile naţionale şi judeţene, precum şi cu utilaje de degajare a zăpezii.
Potrivit prognozei meteorologice, în cursul zilei de astăzi, 30 decembrie 2019, viteza vântului scade semnificativ şi se înregistrează temperaturi scăzute, fără ninsori.
Evoluţia fenomenelor hidrometeorologice este monitorizată permanent, iar acţiunile de intervenţie pentru protecţia cetăţenilor aflaţi în nevoie şi asigurarea traficului în bune condiţii se vor desfăşura, după caz, de către instituţiile publice responsabile şi sub coordonarea prefectului Liviu Alexandru Miroşeanu.