Implicare pentru o Românie mai curată!

Implicare pentru o Românie mai curată!
17 septembrie – Ziua Națională a Curățeniei
Instituția Prefectului – județul Bacău, împreună cu structurile județene ale Ministerului Afacerilor Interne, este partener și s-a implicat în acțiuni de ecologizare organizate de către Asociația „Let´s Do It România ” în cadrul evenimentelor generate de „Ziua Națională de Curățenie 2022”.
Astfel, sâmbătă, 17 septembrie 2022, începând cu ora 09.00, în zona Parcului Gherăiești – Bacău, prefectul Lucian-Gabriel Bogdănel, alături de reprezentanți ai Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule, Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog și Centrul Regional împotriva Traficului de Persoane, precum și ai Inspectoratului de Poliție Județean, Inspectoratului de Jandarmi Județean, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Județean și Gruparea Mobilă de Jandarmi, s-a implicat în desfășurarea activităților de ecologizare prin curățarea zonei parcului de deșeuri.
La activități au participat și alți cetățeni iubitori ai naturii și curățeniei.
Totodată, proiectul s-a derulat și la nivelul unităților administrativ teritoriale de pe raza județului Bacău, cu implicarea primăriilor și unităților de învățământ.
Proiectul „Ziua Națională de Curățenie 2022”, inițiat încă din anul 2008 în Estonia, este susținut de Ministerul Afacerilor Interne și se desfășoară în context global în 190 de țări sub numele de „World Cleanup Day”, cu implicarea unui număr mare de voluntari de la autorități centrale și locale, la instituții de învățământ și cetățeni de toate vârstele.