Concurs organizat în data de 04.06.2018 – proba scrisă – în vederea ocupării funcţiei publice de execuţie vacanta de consilier juridic, grad profesional principal din cadrul serviciului JURIDIC, compartimentul „Aplicarea legilor cu caracter reparatoriu şi reprezentare în instanţă”

  • Instituţia Prefectului jud. BACĂU, cu sediul în Bacău, Str. Mărăşeşti nr.2, organizează concurs în data de 04.06.2018  ora 1000– proba scrisă şi în data de 06.06.2018, ora 1000 – interviul, pentru ocuparea funcţiei publice de execuţie de consilier juridic, grad profesional principal în cadrul serviciului „JURIDIC” – compartimentul „Aplicarea legilor cu caracter reparatoriu şi reprezentare în instanţă”.Condiţiile generale de participare la concursCandidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de  art. 54, din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată 2, cu modificările şi completările ulterioareCondiţiile specifice de participare la concurs sunt:
    • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă în domeniul ştiinţelor juridice, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor juridice;
    • vechime în specialitatea studiilor necesară ocupării postului- minim 5 ani.

    Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină documentele prevăzute la art. 49 (1) din H.G. 611/2008 şi se  depun în termen de 20 zile de la data publicării anunţului, respectiv până la data de 21 mai 2018, la secretariatul Comisiei de concurs ( camera 13 ) Instituţia Prefectului – Judeţul BACĂU.

    Relaţii suplimentare, privind bibliografia, conţinutul dosarului de concurs şi modul de desfăşurare a concursului se pot obţine la sediul Instituţiei  Prefectului – Judeţul BACĂU  ( camera 13 ), telefon 0234/534224 int.29025


    1. Bibliografie:

    pentru concursul organizat în data de 04.06.2018 – proba scrisă – în vederea ocupării funcţiei publice de execuţie vacanta de consilier juridic, grad priofesional principal din cadrul serviciului JURIDIC, compartimentul „Aplicarea legilor cu caracter reparatoriu şi reprezentare în instanţă”

    1. Constituția României, republicată;
    2. Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată în anul 2007, cu modificările şi completările ulterioare;
    3. Legea nr. 7 /2004 privind Codul de conduită al funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    4. Legea nr. 340/2004, privind prefectul şi instituţia prefectului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    5. Hotărârea Guvernului nr. 460/2006 pentru aplicarea unor prevederi ale                           Legii nr. 340 / 2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, cu modificările şi completările ulterioare;
    6. Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    7. Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare;
    8. Legea nr. 18/1991 – Legea fondului funciar, cu modificările şi completările ulterioare;
    9. <LLNK 12000     1 10 201   0 16>Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale           Legii nr. 169/1997, cu modificările şi ulterioare;
    10. Legea nr. 165/2013 privind măsurile de  finalizare a  procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare;
    11. Hotărârea Guvernului nr. 890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor, cu modificările şi completările ulterioare;
    12. Hotărârea Guvernului nr. 401/2013 pentru aprobarea Normelor de aplicare a             <LLNK 12013   165 10 201   0 18>Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare;
    13. Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, aprobată prin Legea nr. 233/2002;
    14. Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
    15. Legea nr. 287/2009 privind Codul civil – art 535 – art. 666;
    16. Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă – Titlul III – Competenţa instanţelor judecătoreşti.

    Candidaţii vor avea în vedere la studierea actelor normative din bibliografie inclusiv republicările, modificările şi completările acestora.

    FORMULAR DE ÎNSCRIERE doc