Comunicat

Prefectul județului Bacău, domnul Lucian-Gabriel Bogdănel a participat la semnarea contractului „Finalizare proiectare și execuție Pavilion Municipal Bacău și integrare în ansamblul medical al Spitalului Județean de Urgență Bacău”, în prezența domnului Alexandru Rafila-ministrul Sănătății

Vineri, 23 iunie 2023,în prezența domnului Alexandru Rafila-ministrul Sănătății, a domnului Alexandru Florin Rogobete-secretar de stat în Ministerul Sănătății, a doamnei Carmen Orban-consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului României, a europarlamentarului Dragoș Adrian Benea, a domnului Valentin Ivancea-președintele Consiliului județean Bacău, a domnului Lucian-Gabriel Bogdănel-prefectul județului Bacău, a avut loc întâlnirea pentru semnarea contractului ” Finalizare proiectare și execuție Pavilion Municipal Bacău și integrare în ansamblul medical al Spitalului Județean de Urgență Bacău” finanțat prin PNRR, Componenta 12-Sănătate.

Evenimentul prilejuit de semnarea contractului a avut loc în sala mare a Centrului de Afaceri și Expoziții Bacău, începând cu ora 14.00, la eveniment fiind prezenți parlamentari bacăuani, reprezentanți ai instituțiilor deconcentrate și autorități din conducerea administrativă a județului Bacău.

Ministrul Sănătății, domnul Alexandru Rafila a declarat:” Am convingerea că acest proiect se înscrie în categoria celor mai mari proiecte din România în domeniul sănătății, că acest obiectiv este pe un drum fără întoarcere și este de o importanță majoră pentru întreaga regiunea a Moldovei. Ne dorim să avem întregul, acesta însemnând clădirea, aparatura de specialitate ultraperformantă și personal calificat.”

Președintele Consiliului județean Bacău a precizat după semnarea contractului că ”este un obiectiv foarte important pentru infrastructura sanitară a județului Bacău. Ceea ce am promis în anul 2020, astăzi se materializează. Mulțumesc atât echipei de proiect de la Consiliul județean Bacău, cât și domnului secretar de stat Alexandru Florin Rogobete, care coordonează PNRR la nivelul Ministerului Sănătății, pentru că împreună au reușit să depășească toate problemele apărute, astfel încât într-o luptă contracronometru să ne bucurăm astăzi de o reușită. ”

Prefectul județului Bacău, domnul Lucian-Gabriel Bogdănel a declarat că ” Greul abia de acum începe, întrucât ceea ce din exterior pare a fi o clădire aproape finalizată, la fața locului este cu totul altceva: un şantier supus intemperiilor şi neconservat timp de peste 15 ani, rețele care trebuie urgent refăcute, hidroizolația înlocuită, echipamente medicale uzate moral, care n-au funcționat niciodată (ex. „anticul” computer tomograf, care – de când a fost cumpărat – a stat piesă de muzeu, fără să fie folosit vreodată) etc.
Cei care au afirmat, în ultimii ani, că imobilul fostului spital ar fi la 75% grad fizic de realizare se află complet pe lângă subiect.

Disponibilitatea la efort a preşedintelui Consiliului Județean, Valentin Ivancea, şi determinarea echipei social-democrate – o echipă a construcției, nu a obstrucției – vor conduce la finalizarea acestui obiectiv medical, aşteptat de băcăuani de mult prea multă vreme.”