Prefectul Sorin Ailenei a efectuat o vizită în Ardeoani pentru a analiza stadiul realizării unor lucrări la obiective de interes public

Astăzi, 4 septembrie 2020, prefectul Sorin Ailenei s-a deplasat la Ardeoani unde a avut o întrevedere cu primarul unității administrativ-teritoriale, Victor Diaconu, pentru a analiza stadiul efectuării unor lucrări la obiective de interes public

Astfel, unul din obiectivele vizitate a fost malul râului Tazlăul Sărat, pe raza UAT Ardeaoni, unde se efectuează lucrări de regularizare a albiei afectate de viiturile generate de  căderile abundente de precipitații, de-a lungul timpului. Aceste lucrări fac parte dintr-un proiect care se desfășoară prin Administrația Națională „Apele Române”, în colaborare cu autoritățile publice locale din Ardeoani.

Un alt obiectiv avut în vedere astăzi îl reprezintă refacere parapeților pe drumul național DN 2G, Bacău – Moinești, pe raza UAT Ardeoani.

Lucrările se desfășoară în cadrul unui proiect al Companiei Naționale de Administrare și Infrastructură Rutieră.

Prefectul Sorin Ailenei a efectuat o vizită împreună și cu reprezentantul CNAIR, la cele 3 puncte la care se realizează lucrări de refacere, în prezent, fiind finalizate la aproximativ două din aceste puncte de lucru.

„Apreciez interesul și implicarea tuturor, alături de autoritățile locale, în realizarea unor obiective atât în beneficiul cetățenilor din comuna Ardeoani, cât și în beneficiul tuturor participanților la trafic ce utilizează acest tronson de drum,  cu atât mai mult cu cât acestea sunt aproape de finalizare, regularizarea albiei râului și refacerea parapeților reprezentând lucrări ample și de infrastructură absolut necesare”, a apreciat prefectul județului Bacău în cadrul acestei vizite.