Prefectul județului Bacău, domnul Claudiu – Augustin Ilișanu, a coordonat în data de 26 septembrie 2024, şedinţa lunară a Colegiului Prefectural din cadrul Instituţiei Prefectului judeţul Bacău, desfășurată în sala mică de ședințe din cadrul Centrului de Afaceri și Expoziție Bacău, situat în Calea Doctor Alexandru Şafran, nr. 145.
La primul punct al ordinii de zi, Agenția județenă pentru Plăți și Inspecție Socială Bacău, prin doamna director executiv Mihaela Coroiu, a prezentat rezultatele implementării venitului minim de inserție, pentru semestrul I al anului 2024.
La al doilea punct pe ordinea de zi, Casa județeană de Pensii Bacău, prin doamna director executiv Simona Tăbăcaru, a prezentat principalele noutăți introduse de Legea 360/2023 privind sistemul public de pensii începând cu luna iunie 2024.
La al treilea punct pe ordinea de zi, conducerea inspectoratului județean de jandarmi Bacău, prin adjunct al inspectorului șef, domnul colonel Mihai Viorel Munteanu, a prezentat informarea privind măsurile stabilite de Inspectoratul de Jandarmi Județean “Ștefan cel Mare” Bacău pe timpul sezonului estival și a manifestărilor publice specifice.
Biroul de presă al Instituției Prefectului – Județul Bacău