Comunicat

Prefectul județului Bacău, domnul Lucian-Gabriel Bogdănel a condus astăzi, 26 iunie 2023 întâlnirea de bilanț a Campaniei de conștientizare „Drogurile, drum cu sens unic!”

Luni, 26 iunie 2023 începând cu ora 13.00 la sediul Instituției Prefectului județul Bacău a avut loc întâlnirea de bilanț a Campaniei de conștientizare „Drogurile, drum cu sens unic!”, campanie care s-a desfășurat pe durata întregului an școlar 2022-2023 și care a avut drept obiectiv combaterea consumului de substanțe interzise prin conștientizarea elevilor asupra efectelor negative ale acestora.

Campania „Drogurile, drum cu sens unic!” a fost gândită și implementată cu sprijinul și implicarea Inspectoratului Școlar Județean Bacău, a Inspectoratului județean de Poliție Bacău și a Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bacău(ANA).
În cadrul întâlnirii de bilanț al campaniei s-a evidențiat participarea a aproximativ 1300 de elevi (din 48 de clase) și 430 de cadre didactice, din 8 unități școlare-Colegiul Național “Nicolae Vasilescu Karpen” – Bacău, Liceul Teoretic “Henri Coandă”- Bacău, Liceul Tehnologic “Anghel Saligny”- Bacău, Colegiul Economic “Ion Ghica”- Bacău, Colegiul Național “Ferdinand I”- Bacău, Colegiul Național “Grigore Moisil”-Onești, Colegiul Național “Gheorghe Vrânceanu”-Bacău, Liceul Teoretic “Spiru Haret” -Moinești, la cele 102 ateliere desfășurate în anul școlar care s-a încheiat.

Prefectul județului Bacău, domnul Lucian-Gabriel Bogdănel a adresat mulțumiri elevilor voluntari care au venit în sprijinul partenerilor Instituției Prefectului județul Bacău și a precizat : “Campania va continua şi în viitorul an şcolar, accentul urmând să cadă – de această dată – pe părinți, pe care ni-i dorim coechipieri în „meciul” împotriva drogurilor.”