INVICTUS 2022

#INVICTUS – Onoare şi Patrie! 🇷🇴🇷🇴🇷🇴
🏃‍♂️🚴‍♂️ Alergătorii şi cicliştii de cursă lungă ce participă la a IX-a ediție a Ştafetei Veteranilor (2022) au poposit vineri după-amiaza în Bacău, iar în această dimineață au luat cap-compas județul Neamț. Ştafeta va ajunge în municipiul Piatra Neamț în a doua jumătate a zilei.
🤝 În această dimineață, am purtat ştafeta #roşie – într-o alergare simbolică – alături de maratoniştii de la Asociația Voluntarilor Invictus România, precum şi de alți alergători & ciclişti băcăuani, pe traseul Cimitirul Central – Cimitirul Eroilor, unde am făcut o scurtă oprire pentru a-i cinsti pe eroii ale căror oseminte sunt înhumate în necropola de pe str. Constanței.
🏆 În Ştafeta Veteranilor sunt implicați peste 500 de atleți care vor alerga mai mult de 3300 km pe trei trasee naționale, marcate distinct prin culorile Tricolorului.
🇷🇴 Punctul terminus al cursei îl reprezintă oraşul Carei, unde voluntarii militari şi civili care iau parte la ştafetă vor ajunge cu Drapelul național pe 25 octombrie, Ziua Armatei Române.
❤ Veteranii invincibili de la Invictus au o inimă prea mare ca ea să poată fi învinsă, vreodată, de ceva.
✅ Au participat la alergare militari din cadrul următoarelor structuri ale MApN:
Baza 95 Aeriană „Erou Căpitan Aviator Alexandru Şerbănescu”
Batalionul 335 Artilerie „Alexandru cel Bun”
Batalionul 631 Tancuri „Oituz”
Batalionul 635 Apărare Anti Aeriană „Precista”