Niciodată în istoria sa România nu a legat peste 30 de ani, neîntrerupți, de democrație. Din această perspectivă, precum şi raportat la datele economice disponibile, intervalul 1990 – 2022 este – probabil – cea mai favorabilă perioadă pentru țara noastră, pentru noi toți.
Să nu uităm că „România Mare”, a cărei piatră de temelie a fost pusă de înaintaşii noştri la 1 Decembrie 1918, a ființat în jur de 20 de ani, până când izbucnirea celui de-al doilea Război Mondial şi consecințele pactului Ribbentrop-Molotov, odioasa înțelegere secretă dintre Germania nazistă şi Uniunea Sovietică, au curmat visul unionist a milioane de români.
Aproape o treime din cei 104 ani de existență ai României ca stat național, suveran şi independent, unitar şi indivizibil – aşa cum, de altfel, consacră art. 1 din Constituție – este reprezentată de România democratică şi tolerantă care – din 1990 încoace – îşi făureşte propriul destin istoric în marea familie europeană şi transatlantică, o familie în care #prosperitatea şi #securitatea sunt liniile directoare.
Datele economice arată că, din 2000 şi până astăzi, cu alte cuvinte în ultimii 20 de ani, România a avut cea mai solidă creştere economică din Uniunea Europeană, produsul intern brut (PIB) crescând de 8 ori. Asta înseamă un PIB pe cap de locuitor de aproape 15.000 dolari (2022), față de doar 1600 dolari (2000).
E drept, am pornit de jos şi discrepanțele față de statele dezvoltate din Vest sunt încă acolo. Dar progresul ultimilor 20 de ani nu poate fi trecut cu vederea – este expresia efortului conjugat al unei națiuni care a avut de înfruntat multe vicisitudini şi obstacole până să ajungă în acest punct.
Un drum început in 1989/90, cu răsturnarea regimului comunist şi care a continuat cu repere temporale precum Consensul de la Snagov (1995), ce a statornicit orientarea pro-occidentală a României, alternanța democratică la guvernare şi, în cele din urmă, aderarea la NATO şi UE.
Am luptat şi am muncit ca să fim ceea ce suntem astăzi; tot ceea ce am realizat ca popor este rodul strădaniilor românilor de acasă şi de pretutindeni care, pe orice meridian s-ar afla, fac cinste națiunii din care provin şi celor trei culori ale Drapelului Național. Pentru că noi, toți, suntem România!
La mulți ani, români!
La mulți ani, România!