Ziua Jandarmeriei Române – 3 aprilie

„Am bucuria și onoarea, în calitate de prefect al județului Bacău, să felicit întreg corpul jandarmilor bacăuani astăzi, la ceas aniversar, când se împlinesc 171 de ani de la inființarea corpului slujitorilor în jandarmi de către domnitorul Moldovei la acea vreme, Grigore Alexandru Ghica.

Felicit seriozitatea, abnegația, dedicarea, profesionalismul, responsabilitatea și implicarea acelora care au înțeles că slujesc un neam și o țară prin apărarea ordinii şi liniştii publice, dar și a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, prin prevenirea şi descoperirea infracţiunilor şi a altor încălcări ale legilor în vigoare, precum şi prin protecţia instituţiilor fundamentale ale statului şi combaterea actelor de terorism.

Sunteți, așadar, un scut de protecție și reprezentați o emblemă a corectitudinii.

Vă doresc ca fiecare acțiune a dumneavoastră să reflecte aceasta. Vă doresc sănătate și putere pentru a vă bucura de propriile realizări.

Instituția Prefectului Județului Bacău rămâne un partener deschis pentru o colaborare cel puțin la fel de eficientă.

La mulți ani!”

 

Leonard Ioan Bulai

Prefectul Județului Bacău