Prefectul Leonard Bulai și subprefectul Narcis Jitaru au primit astăzi, 18 mai 2021, la sediul Instituției Prefectului Bacău, delegația condusă de domnul Anders Ahmed Lundgren-Bekov – șeful Departamentului Economic al Ambasadei Republicii Federale Germania în România, alături de domnul Ulrich Brunhuber, reprezentant al Clubului Economic German Moldova.
La întâlnire au participat și reprezentanții unora dintre cele mai mari companii din județul Bacău, din domeniul producătorilor de mașini-unelte grele, industriei prelucrătoare a lemnului, industriei aeronautice, companiilor de construcții și dezvoltatori imobiliari, producției și comercializării de carne.
Scopul discuțiilor, de altfel, extrem de aplicate, a fost de a identifica modalități prin care investitorii germani ar putea dezvolta noi afaceri în județul Bacău, iar antreprenorii băcăuani să deschidă mai multe relații comerciale cu Germania.
S-a reiterat sprijinul susținut al autorităților locale și județene, dar și deschiderea antreprenorilor de a colabora cu oamenii de afaceri din Germania, județul nostru având un avantaj clar al poziționării geografice, forță de muncă calificată și înalt calificată, capacități de producție și transport, în diverse domenii de interes pentru ambele țări.
Antreprenorii au solicitat sprijin din partea reprezentantului Ambasadei Republicii Federale Germania în România, domnul Anders Ahmed Lundgren-Bekov, pentru ca și oamenii de afaceri germani să cunoască oportunitățile și să ia în calcul dezvoltarea de investiții în partea de Est a României.
„Mi-am dorit ca Instituția Prefectului Bacău să fie la această întâlnire un facilitator al perpetuării bunelor relații de colaborare existente, pe de o parte, pentru Ambasada Germaniei și, pe de altă parte, pentru mediul de afaceri băcăuan. Este evident că economia băcăuană nu ar putea decât să beneficieze de pe urma unor investiții sau relații comerciale cu Germania, iar pentru acest lucru, am subliniat și sprijinul pe care autoritățile îl pot oferi în orice moment celor interesați să dezvolte noi afaceri în județ, cu posibilitatea de a crea locuri de muncă. Cu această ocazie, lansez invitația Excelenței Sale, Ambasadorul Republicii Federale Germania, de a vizita Bacăul, în dorința de a extinde seria întâlnirilor de colaborare bilaterală”, a declarat prefectul Leonard Bulai.