Subprefectul județului Bacău, Valentin Ivancea,  a participat la conferința de presă organizată, la sala mare de ședințe a Palatului Administrativ, având în vedere că a fost dat ordinul de începere a lucrărilor pentru centura ocolitoare a municipiului Bacău

Vineri, 8 martie 2019, subprefectul județului Bacău, Valentin Ivancea,  a participat la conferința de presă organizată, la sala mare de ședințe a Palatului Administrativ, având în vedere că a fost dat ordinul de începere a lucrărilor pentru centura ocolitoare a municipiului Bacău.

În calitatea sa de conducător al grupului de lucru pentru monitorizarea stadiului eliberării avizelor/autorizațiilor și, respectiv desfășurării activităților necesare executării lucrărilor pentru realizarea proiectului „Construcția variantei de ocolire Bacău”, subprefectul județului a prezentat activitatea grupului de lucru.

 În ceea ce privește proiectul „Construcția variantei de ocolire Bacău”, până la această dată, au fost deja realizate activitățile aferente definirii amplasamentelor, marcajele cu borne de reper și a fost eliberată autorizația de construire.

Pentru data de 13 martie a.c., a fost  programată întâlnirea cu primarii fiecărei unități administrativ-teritoriale care se află pe traseul exproprierilor, pentru a fi discutat stadiul real al acestora și planul de parcelare.