Prin Hotărârea nr. 42 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bacău de astăzi, 12 octombrie, s-au stabilit restricții în 18 unități administrativ teritoriale unde incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile (28.09.2020 – 11.10.2020) este mai mare decât 1,5/1000 de locuitori

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bacău, convocat în ședință audio astăzi, 12 octombrie 2020, ora 14.30, a analizat situația epidemiologică la nivelul județului și a adoptat Hotărârea nr. 42 prin se introduc restricţii în 18 unităţi administrativ teritoriale unde incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile este mai mare decât 1,5/1000 de locuitori.

Astfel, în municipiul Bacău și Onești, precum și în comunele Filipești, Hemeiuș, Itești, Letea Veche, Măgura, Sarata, Buhuși, Târgu Ocna, Bârsănești, Cașin, Faraoani, Gârleni, Roșiori, Săucești, Târgu Trotuș, Zemeș, comitetele locale pentru situații de urgență vor pune în aplicare, in mod corespunzator, măsurile stabilite în Hotărârile C.J.S.U. Bacău nr. 35/30.09.2020, 39/07.10.2020 și 41/09.10.2020, care pot fi vizualizate pe site-urile Instituției – Prefectului – județul Bacău (https://bc.prefectura.mai.gov.ro/informare-publica-covid-19/), Direcției de Sănătate Publică și Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență „Mr. Ctin Ene” Bacău.
Totodată, în cadrul ședinței de astăzi, la propunerea președintelui Consiliului Județean Bacău, Sorin Brașoveanu, au fost adoptate măsuri suplimentare ce trebuie respectate de către operatorii economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice (restaurante, cafenele) în unitățile administrativ teritoriale unde incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile este cuprinsă între 1,5 si 3 la 1000 de locuitori, astfel:
a. verificarea temperaturii fiecărei persoane care pătrunde în interiorul clădirii unde operatorul economic își desfășoară activitatea, cu dispozitive omologate, non-contact, de măsurare a temperaturii;
b. reducerea numărului de locuri și păstrarea distanței între mese în spațiul interior destinat, pentru a asigura o distanță de cel puțin 2 metri între persoanele meselor învecinate;
c. majorarea frecvenței acțiunilor de igienizare și dezinfectare a spațiilor interioare și exterioare pentru servirea clienților, aceste acțiuni fiind întreprinse cel puțin o dată la 3 ore;
d. operatorii economici sunt obligați să-și procure soluții dezinfectante pentru persoane și suprafețe, în vederea asigurării obligațiilor prevăzute la lit. c);
e. suspendarea activității restaurantelor se va face numai după o anchetă epidemiologică, care să determine acest lucru.
De asemenea, la şedințele C.J.S.U. în care vor fi propuse măsuri referitoare la funcționarea operatorilor economici care desfăşoară activităţi din domeniul HoReCa, se va asigura participarea unui reprezentant desemnat de către operatorii de profil din județ.
Restricţiile prevăzute de această hotărâre se vor ridica prin hotărâre a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă când incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1000 de locuitori, în funcţie de comunicarea Direcţiei de Sănătate Publică.