Prefectul Liviu Miroşeanu a continuat seria de vizite în teritoriu, discutând cu primarii comunelor Pîrjol, Mărgineni şi Hemeiuş.

Temele de discuţie au fost diverse, atingând subiecte care ţin de drumuri, poduri, modificări ale legislaţiei, accesarea fondurilor europene şi chiar de centrala de la Gherăieşti.
„Au fost discuţii foarte fructuoase pe care le-am avut astăzi cu domnii primari de la Pîrjol, Mărgineni şi Hemeiuş şi am rămas plăcut surprins să constat o preocupare constantă pentru ridicarea nivelului de trai al comunităţilor. De asemenea, tematica fondurilor europene nu mai este un subiect tabu, ci devine chiar una dintre principalele opţiuni de finanţare când vine vorba despre proiectele publice. Aceste lucruri mă bucură şi i-am asigurat pe domnii primari de tot sprijinul meu şi al instituţiilor deconcentrate pe care le conduc.”, a precizat prefectul Liviu Miroşeanu.