Prefectul județului Bacău, Liviu Alexandru Miroșeanu, a condus ședința lunară a Colegiului Prefectural, fiind aprobat și Planul de măsuri și acțiuni specifice perioadei sărbătorilor de iarnă

Astăzi, 12 decembrie 2019, de la ora 10.00, prefectul județului Bacău, Liviu Alexandru Miroșeanu, a condus ședința lunară a Colegiului Prefectural, care s-a desfășurat la sala mare a Palatului Administrativ.

Ordinea de zi a cuprins teme specifice acestei perioade, astfel:

  1. Organizarea și derularea activității specifice pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori în suprafețele de fond forestier administrat”, informare prezentată de domnul Ghelase Gheorghe Viorel, director al Direcției Silvice Bacău.
  2. Participarea, în sistem integrat, a structurilor M.A.I. din județul Bacău pentru asigurarea ordinii publice și creștere a gradului de siguranță a cetățeanului în perioada premergătoare și în timpul sărbătorilor de iarnă 2019-2020”, documentație prezentată de  domnul chestor Oprișan Vasile, inspector șef al Inspectoratului Județean de Poliție Bacău, domnul colonel Luca Adrian,  inspector şef al Inspectoratului Județean de Jandarmi Bacău, domnul colonel Sandu Ion,  comandant al Grupării Mobile de Jandarmi și domnul colonel Cărășel Ovidiu,  inspector şef al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență ”Mr. Constantin Ene” Bacău.
  3. Acțiuni de supraveghere și control a modului de producere, depozitare, transport și comercializare a produselor specifice sărbătorilor de iarnă”, informare realizată de domnul Vrabie Liviu Niky, director al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Bacău, domnul Năstasă Alin, director al Direcției de Sănătate Publică Bacău, domnul Roșca Felix Adrian, comisar şef adjunct al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Bacău.
  4. Proiect hotărâre – „Plan de măsuri necesare în vederea desfășurării normale a activității economice și sociale în perioada sărbătorilor de iarnă” supus analizei și aprobării de către prefectul județului Bacău, fiind adoptat cu unanimitate de voturi.

Totodată, prefectul Liviu Alexandru Miroșeanu a solicitat tuturor conducătorilor instituțiilor membre ale Colegiului Prefectural implicare responsabilă pentru a preîntâmpina posibile probleme sau disfuncționalități specifice acestei perioade a sezonului rece și a pregătirilor pentru sărbătorile de iarnă, precum și pentru a interveni eficient în vederea soluționării acestora.

Materialele de ședință pot fi studiate accesând link-ul:

https://bc.prefectura.mai.gov.ro/despre-noi/alte-activitati/colegiul-prefectural/