Vineri, 27 septembrie 2019, de la ora 18.00, am participat alături de băcăuani, oficialități și invitati la evenimentul de inaugurare a Monumentului „România Biruitoare”, aflat în Parcul Unirii – 1 Decembrie 1918 din Bacău (fost ”Parcul Catedralei”).
Momentul solemn al serii de vineri a vrut să ne amintească de jertfa de sânge a soldaților români, care acum un secol, pe câmpurile de lupta de la Oituz, Mărăști și Mărășești, așezau piatra de temelie la fundația României de azi.
Poate că suntem o simplă verigă în lanțul istoriei noastre nationale – veriga prezentului. Dar e misiunea noastră de a transmite către generațiile următoare patrimoniul nostru de memorie colectivă și cultură!
Tot ce este astăzi, este o cauză a ceea ce s-a întâmplat în trecut. Sper ca tânăra generație din județul Bacău să fie inspirată trecând prin fața acestui edificiu și să și amintească de adevăratele modele românesti, de valorile spre care trebui să tindă cu mintea și cu sufletul.
Salut susținerea financiară a Companiei Dedeman și implicarea Asociatiei „Unlimited Connections”, fără de care acest edificiu nu ar fi fost.
Grație acestui parteneriat, Bacăul va fi pe harta conștiintei naționale, iar pe noi toți ne va obliga la mai mult.