Prefectul județului Bacău, Sorin Ailenei, a convocat ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență joi, 1 septembrie 2020, ce s-a desfășurat cu începere de la ora 14.00, în sistem audio-conferință.
În cadrul ședinței au fost analizate propunerile consiliilor de administrație ale unităților de învățământ preuniversitar din județul Bacău privind scenariile în care se vor desfășura activitățile didactice în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor determinate de virusul SARS CoV-2.
În urma analizelor, prin Hotărârea nr. 36, au fost aprobate noile scenarii în care se vor desfășura activitățile didactice în unitățile de învățământ preuniversitar din județul Bacău, începând din 05 octombrie 2020.
Hotărârea C.J.S.U. Bacău nr. 36 poate fi vizualizată accesând pagina oficială de internet a Instituției Prefectului – județul Bacău: https://bc.prefectura.mai.gov.ro/informare-publica-covid-19/.