Prevenția este întotdeauna mai economică și firească decât înlăturarea efectelor calamităților!
Inundațiile, din luna iunie-iulie 2018, au produs prin eroziunea digului și deversarea apei peste digurile mal stâng și mal drept ale râului Trebeș ( Bârnat) inundarea și afectarea caselor și terenurilor agricole din zona Nord a municipiului Bacău.
Solicitarea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență a fost materializată, prin eforturi comune cu A.B.A. Siret și S.G.A., prin finanțarea lucrărilor și execuția acestora în doua etape, pe parcursul anului 2018 și 2019 (prima etapa- refacere dig și supraînalțare, decolmatare și recalibrare iar a doua etapă a constat în punerea în siguranța a digului de pe malul drept).
Monitorizarea acestui proiect reprezintă o adevarată satisfacție și pot afirma că, atât gospodăriile, cât și obiectivele economice și sociale din zona cartierului Nord, sunt scoase de sub efectul inundațiilor.
Felicit sincer A.B.A. Siret, S.G.A. Bacău și constructorul pentru întelegerea acestei priorități, precum și pentru determinarea de a finaliza acest obiectiv într-un timp record și un mod profesionist!