În urma accidentului cumplit în care pilotul de curse Adrian Cernea, fost campion național de off-road, a decedat în timpul unei competiții care se desfășura la Slănic Moldova, Instituția Prefectului face următoarele precizări.
Pentru desfășurarea etapei a II-a a Campionatului Național de Off-road, programată la Slănic Moldova, în perioada 17-20 iunie, organizatorii au luat toate avizele de la instituțiile în drept.
În cele două zile de concurs, organizatorii și participanții au avut ședințe tehnice. În cadrul acestora, li s-au adus la cunoștință și avertizările și codurile de vreme rea și instabilitate atmosferică.
În ziua de 19 iunie 2021, în județul Bacău era valabil un cod portocaliu de ploi.
Potrivit organizatorilor, echipajul format din Adrian Cernea și copilotul Alex Tache urma să traverseze o vale, loc prin care mai multe echipaje deja trecuseră fără probleme. Mașina de concurs a fost luată de ape. Copilotul a fost salvat, însă Adrian Cernea a rămas blocat în mașina luată de ape, conform Comisiei Naționale de Off Road.
Trupul său a fost găsit fără suflare, câteva sute de metri mai jos. Copilotul a fost transportat la spital.
La acest moment, se derulează o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul, demers pe care îl sprijinim întru totul.
Instituția Prefectului Județului Bacău transmite sincere condoleanțe familiei îndurerate și multă sănătate copilotului.