Drept la replică la articolul „Costel Dunava: Prefectul USR, Leonard Bulai, nu vede gunoiul din ograda PNL, îl caută doar pe la PSD”
Referitor la poziția exprimată de deputatul PSD, Costel Dunava, cu privire la acțiunea de control realizată în colaborare cu Garda de Mediu Bacău, în comuna Berești Bistrița, Instituția Prefectului Județul Bacău face următoarele precizări:
Controlul din ziua de 11 iunie 2021, în colaborare cu Garda de Mediu Bacău, a avut loc după ce instituția de mediu a primit o sesizare punctuala de la fața locului. Anterior acestei acțiuni, Garda de Mediu a efectuat și alte astfel de controale, în urma unor semnale primite de la cetățenii din localitățile Nicolae Bălcescu, Sărata, Sascut, Tg. Trotuș.
Faptul că toate aceste primării sunt conduse de primari PSD nu a cântărit în nici un fel la momentul la care s-au efectuat controalele de către comisarii Gărzii de Mediu Bacău. Aceștia au acționat în conformitate cu legislația în vigoare, realizând verificările ce se impuneau. Nu se poate vorbi despre nici o „vânătoare de primari PSD”, iar amenzile aplicate au fost în cadrul legal.
Cu privire la solicitarea domnului deputat de a publica un grafic de acțiuni, este evident că dacă acest lucru s-ar întâmpla, controalele ar rămâne fără obiect. Într-adevăr, „protejarea mediului nu are culoare politică” și tocmai de aceea, așa cum s-a afirmat deja, toleranța va fi 0 față de edilii de orice apartenență politică, care închid ochii la astfel de practici. Controalele se vor derula în continuare.